Cocoşul tot a susţinut şi-n borş a nimerit

By jurnalistu

Ministrul rus de Externe sustine ca FR şi-a îndeplinit de mult angajamentele cu privire la retragerea fortelor militare de pe teritoriul R. Moldova

05 Decembrie 2007, 10:00

Serghei Lavrov,inistrul rus de externe
Foto: AP

Rusia şi-a îndeplinit, de mult timp, toate angajamentele asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat publicaţiei germane „Frankfurter Allgemeine Zeitung” cu referire la decizia Moscovei de a suspenda aplicarea Tratatului FACE. Rusia nu dispune în R. Moldova de forţe militare dotate cu armament greu, la care se referă Tratatul FACE, a menţionat Lavrov.

 Ministrul a precizat că în R. Moldova există forţe pacificatoare, cu acordul Chişinăului, precum şi o subdiviziune care asigură paza celor circa 20 mii tone de muniţii, care nu pot fi evacuate din cauza nereglementării conflictului transnistrean.

Tratatul FACE a fost semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, stabilind un regim de control al armamentului convenţional pe continentul european. În 1999 a fost semnată versiunea adaptată a Tratatului FACE, în care au fost luate în consideraţie evoluţiile ce s-au produs în sistemul securităţii europene odată cu destrămarea URSS şi Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Mai multe state, inclusiv Moldova şi Georgia declară că intrarea în vigoare a Tratatului adaptat FACE este întârziată de neîndeplinirea de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE de a Istambul, inclusiv de retragere a armamentului şi forţelor militare din Transnistria. 

Sursa: Info-Prim Neo

Ответить