O studentă din Moldova i-a făcut un acrostih lui Băsescu
O tânără din R. Moldova, studentă la Universitatea „Dunărea de Jos» din Galaţi, i-a citit, vineri, şefului statului un acrostih în care preşedintele României era preamărit, spunându-i că doar el poate controla „situaţia reală din această mare ţară», România, transmite corespondentul MEDIAFAX. La sfârşitul întâlnirii de vineri, dintre Traian Băsescu şi aproximativ 300 de studenţi şi cadre didactice, tânăra, studentă în anul IV la Universitatea „Dunărea de Jos» din Galaţi, i-a citi şi apoi înmânat preşedintelui o poezie în care literele iniţiale ale versurilor alcătuiau numele lui acestuia.
„Tare în politică şi pe situaţia României/Realmente, el ne este preşedinte!/Asta aşa am hotărât-o noi,/În afara de cei 322. Imnul ţării să răsune/Anunţând întreaga noastră Uniune/Noi cu toţii am hotărât că/Băsescu trebuie neapărat el susţinut!/Arătându-le la întreaga Uniune că el e pentru România, la/Scrutinul din 2004 l-am ales pe el, şi nu pe altul!/El doar poate controla situaţia reală din această mare ţară/Secretele de şap’şpe ani el le-a scos de la sărmanii parlamentari/Cu el voi da doar înainte. Nu cedaţi, dom’ preşedinte!/Urând corupţia, minciuna, ne vom ridica la nivel cu Uniunea!”, a recitat studenta.
„Citeşte verticala în stânga şi vei afla şi tu parola: TRAIAN BASESCU”, a spus tânăra studentă. Vizibil amuzat, şeful statului român a îmbrăţişat-o pe autoarea poeziei şi i-a oferit un trandafir roşu, pe care îl primise de la o fetiţă, la începutul întâlnirii cu gălăţenii.
„Am un copil de cinci ani, e la părinţi acasă (în Republica Moldova, n.r.). Din cauza legilor şi a şpăgilor, eu nu pot să fiu fericită alături de el. Dacă vreţi să vă demonstrez, vă fac o invitaţie acolo unde stau: la ASE în sediu, în căminul de familişti. Mergeţi şi dumneavoastră să vedeţi care sunt condiţiile şi care sunt diferenţele dintre moldoveni şi români”, i-a mai spus tânăra şefului statului. Băsescu a zâmbit şi i-a mulţumit pentru versuri.
La despărţire, tânăra i-a spus lui Traian Băsescu că visul ei este să devină primar şi apoi preşedinte.