Costuleni, două sate gemene
Regimul Rusiei ţariste, cel sovietic şi cel comunist contemporan au trecut cu sârma ghimpată prin inima unei localităţi din raionul Ungheni, situată pe ambele maluri ale Prutului.Costuleni, judeţul Iaşi
Comuna Costuleni din judeţul Iaşi, România, nu se deosebeşte cu nimic de satul geamăn din R. Moldova. Aici, oamenii vorbesc cu acelaşi accent moldovenesc, poartă aceleaşi nume şi trăiesc în case identice cu cele din stânga Prutului.
Irina Codrean
Pe drumurile de ţară, pe alocuri hopuroase, oamenii se grăbeau la ruta spre Iaşi. Întâlnindu-se, cumetrii îşi dădeau bineţe, vorbind cu accent moldovenesc. „Buna ziua, cumătră! Ce mai faci?», întreabă o femeie pe alta. „Mânţănesc, n-am de ce să mă jălui», răspunde cealaltă, după care adaugă: „Da la ‘neata cum e?»
Mergând pe ulicioarele comunei, întâlnesc o bătrână, care, fără a ezita, mă întreabă pe cine caut. Auzind că sunt din Basarabia, Alexandrina Zaharia mă cuprinde şi mă sărută pe ambii obraji, strigând de bucurie: „O, din Basarabia! Doamne, că tare demult n-am întâlnit pe cineva de dincolo. În tinereţe, ne plimbam deseori peste Prut, dar acum nu ne ajung bani pentru bilete», spune mătuşa, lăcrimând de nostalgie.
Costuleneanca nu m-a lăsat în pace, până când n-am acceptat invitaţia să merg la ea acasă. Gospodăria pensionarei este mică, modestă, construită într-un stil rustic. După felul cum arată, înţelegi că femeia păstrează tradiţiile şi obiceiurile vechi. În odăi, pe jos – ţoale ţărăneşti, iar pe pereţi – în loc de covoare persane, prosoape ţesute chiar de dânsa.
„Noi trăim mai simplu, nu ca în satele basarabene – cu castele. Dar este şi la noi o mahala mică unde trăiesc familii tinere care şi-au construit case europene din banii câştigaţi peste hotare. Ceilalţi trăim mai simplu, că nu avem posibilitate să ne ducem în Italia la lucru, că şi aşa sunt mulţi români acolo», spune bătrâna.
În doi timpi şi trei mişcări mătuşa s-a pus pe gătit o mămăligă, pe care mi-a servit-o cu brânză proaspătă de oi. Ea mi-a spus: „Comuna noastră este vestită în România datorită consumatorilor ei de mămăligă. La noi, mămăliga e partea sfântă a mesei. O facem după o reţetă specială, moştenită de la străbunici. În comună, oamenii cultivă mai mult porumb, fasole şi legume. Câteva familii ţin vite, oi şi produsele lactate le vând la piaţă. Suntem nişte oameni simpli, dar fericiţi, şi nu avem de ce să ne plângem», spune Alexandrina Zaharia în timp ce răstoarnă mămăliga pe un fund de lemn.
Fraţi pe veci
Împreună cu bătrâna, am făcut o plimbare prin comună. La altă margine de sat, pe o bancă, vreo doi bătrâni îi blamau pe cei care i-au făcut de ruşine în Italia, încercând să ghicească ce-i aşteaptă pe români. După ce le-am fost prezentată, ei au lăsat discuţia şi m-au înconjurat. Au început să-mi povestească, nostalgic, cum e viaţa costulenenilor. „E necaz şi pe la noi… Anul acesta, n-a plouat şi n-am strâns niciun bob de fasole. Iar viaţa se scumpeşte… «, spune Nicolae Guţâleac.
„Ei, da-n Basarabia pensia e mult mai mică… Ne descurcăm şi noi cum putem. Ce-i drept, în oraşe oamenii o duc mai bine. Dar spune: la voi, tot Voronin e la putere? Nu ştiu ce-i în mintea omului ista, se tot leagă de români. De fapt, ce mă mai întreb, doar e comunist şi n-ai ce-i face…», dă o altă mătuşă din mână, a lehamite.
Întâlnirea cu o basarabeancă le-a stârnit multe amintiri pensionarilor, fiecare dintre ei povestindu-mi ba de un prieten, ba de o rudă din Costuleniul nostru. În copilărie, Alexandrina Zaharia avea în satul de pe malul stâng al Prutului o prietenă. Fetele deseori se jucau pe locul unde acum este frontiera. Părinţii lor îşi făceau vizite mereu, până când a apărut graniţa pe Prut. Sovieticii le-au spulberat prietenia…
„N-am văzut-o de un car de ani. De fapt, nici nu-mi amintesc cum o cheamă. Cred că o fi murit, că eu îs bătrână, d’apoi ea», spune mătuşa.
Nicolae Guţâleac regretă că niciodată n-a fost în R. Moldova, deşi îşi doreşte mult să viziteze satul geamăn de care îl leagă o relaţie de rudenie. Bărbatul nu poate să se deplaseze peste Prut fiindcă la vamă trebuie să prezinte 300 de euro, prea mult pentru dânsul.
„Pe timpuri, ne scăldam în acelaşi râu şi ne bronzam sub acelaşi soare. Înainte, Prutul despărţea două mahalale, dar astăzi – două ţări… Sovieticii ne-au despărţit, mai întâi – prin graniţă simplă, apoi au pus şi gardul de sârmă ghimpată. De atunci, costulenenii basarabeni vin mai rar în România, cu timpul s-au înstrăinat neamurile», zice bărbatul cu faţa arsă de soare şi mâinile bătătorite.
„Discuţii» peste Prut
„Pe vremea când eram în aceeaşi ţară, prin ‘37, bunelul a cunoscut o basarabeancă pe nume Maria. Atunci, cei din satul geamăn treceau cu barca deseori peste Prut, veneau la şezătoare. Tinerii jucau câte o horă, se peţeau chiar aici, pe graniţă. Pe atunci, Costuleniul era un sat mare, cu trecere liberă dintr-o parte în alta. Flăcăii şi fetele îşi găseau perechi peste râu. Se întâlneau – când pe-un mal, când pe celălalt – la joc, la cumătrii, la nunţi. Nimănui nu-i trecea prin cap să pună la îndoială faptul că suntem acelaşi popor. Pe bunica, bunelul Ion a cerut-o de mireasă cu-n ţol, că aşa era obiceiul pe atunci. Apoi, s-au mutat cu traiul aici. Peste ani, rudele din Basarabia au dispărut», povesteşte bărbatul.
Astăzi, Nicolae Guţâleac se „întâlneşte» cu amicii din satul de peste Prut doar vara, când merge să prăşească terenul situat aproape de frontieră. Cu basarabenii vorbeşte doar prin semne, căci apa le „înghite» cuvintele şi nu se aud.
„Ne fluturăm din mâini, în semn de bineţe. Apoi, eu ridic mâna în sus, în semn că-l întreb ce mai face. Dacă omul îmi arată două degete, înseamnă că e bine», spune bărbatul în timp ce-mi arăta „cuvintele» pe care le foloseşte în timpul „discuţiilor» cu cei de peste Prut.
Bătrânii din comună spun că, pe timpuri, costulenenii basarabeni veneau deseori în satul lor ca să vândă produse agricole, basmale şi haine. Astfel, între localnici se legau relaţii strânse de prietenie şi rubedenie. Peste Prut exista un pod, care unea cele două sate…
Prietenie legată de şah
În octombrie curent, Valeria Popa, profesoară de istorie, şi-a făcut câţiva amici în satul cu acelaşi nume de peste Prut. Prietenia cu un dascăl de la şcoala din Costuleni, Ungheni, s-a legat la o partidă de şah, în care a învins „amiciţia».
„Pentru prima dată am trecut Prutul. Mă bucur că, după decenii de despărţire, oamenii au păstrat aceleaşi tradiţii şi obiceiuri. Pentru a reuni satele, am propus să organizăm o vizită de studiu de o zi pentru elevii din Costuleni, Ungheni la şcoala din comuna Costuleni, judeţul Iaşi. Ulterior, şi bătrânii din cele două localităţi se vor întâlni, în cadrul aceluiaşi proiect. Sperăm ca să putem reface prietenia pierdută din cauza regimurilor antiromâneşti. Am auzit că, la Ungheni, s-a luat decizia de a lichida gardul de sârmă ghimpată de pe Prut. Este o iniţiativă bună, deoarece nu-i bine să-ţi îngrădeşti ţara cu sârmă ghimpată. Din cauza frontierei, relaţiile între satele gemene s-au pierdut. Ea trebuie să fie deschisă, iar autorităţile române trebuie să le permită moldovenilor să vină în România fără vize. Vreau să ne cunoaştem mai bine, ca, în final, să nu mai spunem Costuleniul românesc sau Costuleniul moldovenesc, ci simplu – Costuleni», spune Valeria Popa.
Viceprimarul de Costuleni, Dumitru Harabagiu, este ferm convins că, în cel mai scurt timp, localităţile gemene se vor uni cu ajutorul proiectelor transfrontaliere. „Este un început în vederea restabilirii relaţiilor de rudenie şi prietenie dintre cele două sate. Am acumulat experienţă de la localnici şi de la fermierii din Costuleniul de peste Prut. Vom face tot posibilul ca să ajungem un singur sat, aşa cum am fost cândva», conchide viceprimarul.
