Chirtoacă versus Voronin
Presupun că unii oameni sunt dezamăgiţi de prestaţia de până acum a primarului Dorin Chirtoacă. Şi-ar fi dorit, probabil, să-l vadă mai activ pe plan administrativ, mai incisiv în confruntarea cu Voronin.
Nu fac parte dintre aceşti sceptici. Nu sunt, bineînţeles, nici plin de satisfacţie pentru cât a reuşit până acum noul primar, dar, deocamdată, eu nu am văzut nicio gafă majoră în prestaţia sa.
Dorin Chirtoacă nu încearcă să o facă pe revoluţionarul, să lanseze iniţiative-bombă. O prudenţă justificată, în opinia mea. Nu poţi să schimbi ceva într-un mecanism înainte de a-l cunoaşte foarte bine. Ar fi fatal dacă el ar repeta comportamentul democraţilor naţionalişti de la începutul anilor ’90, care vroiau schimbare cu orice preţ, fără să anticipeze efectele acţiunilor lor.
Tot corect mi se pare şi modul în care Dorin Chirtoacă îşi construieşte relaţia cu guvernanţii şi cu Voronin, în special. Unii l-au acuzat că a dat mâna cu Voronin de Ziua Independenţei. Ce am văzut, de fapt? Un tânăr cult şi civilizat îi întinde, omeneşte, mâna unui ins sumbru şi bosumflat, care se face că nu îl vede. Sunt convins că simpatia celor mai mulţi oameni a fost de partea omului civilizat.
Există o mare presiune asupra noului primar, atât din partea noastră, a celor care îl susţinem, cât şi a provocatorilor. Să fim răbdători şi înţelegători.
Cu cât mai calm va fi Chirtoacă, cu atât mai tare va turba Voronin. Cu cât mai tare va turba Voronin, cu atât mai antipatic şi mai slab va părea.
Aţi văzut că şi în interviul de vineri de la NIT Voronin s-a luat iar de Chirtoacă. E semnul unei iritări crescânde. Dar şi al unei slăbiciuni. Să-l ajute Dumnezeu să procedeze la fel în fiecare din interviurile sale!
De ceva timp nu mă pot apropia de Casa Presei. Mi-au confirmat şi alţi oameni mirosul pestilenţial ce se degajă dinspre faimoasa clădire de pe strada Puşkin. Mai mulţi au încercat să afle originea acestei duhori insuportabile şi, până la urmă, s-a spus că una din ţevile de evacuare a dejecţiilor s-a spart chiar într-o redacţie situată în sediu. Mai mulţi colegi au venit să vadă ce se întâmplă în redacţia cu pricina, făcându-şi cu greu drum printre bălţile de scârnă, dar bătând la uşa respectivă şi întrebând ce e cu putoarea asta, oamenii de acolo îi priveau impasibili spunându-le că nu se întâmplă nimic şi că lor nu le miroase. După ce colegul, bulversat, ieşea, toată redacţia izbucnea în râs. Ca la comandă, din spărtură ţâşnea un nou jet de mizerie.
Oamenii din alte redacţii au observat un straniu comportament al colegilor de aici. Periodic, câte unul dintre ei merge să-şi facă nevoile la toaletă, după care aleargă într-un suflet înapoi şi anunţă: „Acuşi vine al meu!”. Se aude o bolboroseală specifică urmată de un hohot de râs colectiv.
Şefii redacţiei respective au reactivat telefonul pneumatic din Casa Presei, mort încă din perioada sovietică, şi l-au cuplat la spărtură. Distracţia mare este să telefoneze la diferite redacţii şi să zică: „Primiţi corectura!” şi închid, sufocându-se de râs. Mai mult, unul dintre cei mai activi jurnalişti de aici este văzut zilnic făcând cu degetul drum dejecţiilor afară, în stradă, iar de aici către diferite instituţii şi oameni. Sunt ocolite cu iscusinţă Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul.
P.S. Nu e cazul să deconspir numele redacţiei cu pricina, se va developa singură prin încă un drumuşor făcut cu degetul.
Cu vreo jumătate de an înaintea alegerilor parlamentare din anul 2005, unul din ONG-urile cunoscute de la noi ne-a comandat, mie şi altor doi colegi dramaturgi, un scenariu pentru un serial televizat cu măşti, în care să apară politicienii noştri, scopul fiind mobilizarea oamenilor pentru participarea la alegeri. Banii pentru realizarea serialului veneau de la o foarte înaltă instituţie străină (de stat!), care a pretins tuturor realizatorilor maximă echidistanţă politică şi imparţialitate.
Ne-am conformat, făcând loc în serial atât măştilor demnitarilor de la guvernare, cât şi celor din opoziţie, nu era cruţat nimeni. Vă amintiţi, însă, cum se schimbase atunci atitudinea cancelariilor europene faţă de guvernanţii comunişti, după ce Voronin „se certase” cu Putin. Când finanţatorul a văzut primele patru-cinci episoade ale serialului, a fost foarte deranjat de asemănarea măştilor cu prototipurile şi a dispus schimbarea măştilor şi refilmarea episoadelor, ceea ce s-a şi făcut. Precizez: trebuiau schimbate doar măştile demnitarilor de la guvernare, nu şi ale celor din opoziţie.
Mi-am amintit de acest episod zilele trecute, când, întâmplător, am dat la NIT peste tot un fel de serial abject cu măşti, numai că aici apar numai politicienii din opoziţie, care sunt murdăriţi într-un limbaj greu de reprodus.
Mă întreb, oare cum o fi comentând acest op occidentalii care, în 2005, ne-au pretins nouă, chipurile, echidistanţă?…
