Архив за Октябрь 2007

Se iubesc ca hulubaşii

Октябрь 31, 2007

 Chirtoacă versus Voronin

Presupun că unii oameni sunt dezamăgiţi de prestaţia de până acum a primarului Dorin Chirtoacă. Şi-ar fi dorit, probabil, să-l vadă mai activ pe plan administrativ, mai incisiv în confruntarea cu Voronin.

Nu fac parte dintre aceşti sceptici. Nu sunt, bineînţeles, nici plin de satisfacţie pentru cât a reuşit până acum noul primar, dar, deocamdată, eu nu am văzut nicio gafă majoră în prestaţia sa.

Dorin Chirtoacă nu încearcă să o facă pe revoluţionarul, să lanseze iniţiative-bombă. O prudenţă justificată, în opinia mea. Nu poţi să schimbi ceva într-un mecanism înainte de a-l cunoaşte foarte bine. Ar fi fatal dacă el ar repeta comportamentul democraţilor naţionalişti de la începutul anilor ’90, care vroiau schimbare cu orice preţ, fără să anticipeze efectele acţiunilor lor.

Tot corect mi se pare şi modul în care Dorin Chirtoacă îşi construieşte relaţia cu guvernanţii şi cu Voronin, în special. Unii l-au acuzat că a dat mâna cu Voronin de Ziua Independenţei. Ce am văzut, de fapt? Un tânăr cult şi civilizat îi întinde, omeneşte, mâna unui ins sumbru şi bosumflat, care se face că nu îl vede. Sunt convins că simpatia celor mai mulţi oameni a fost de partea omului civilizat.

Există o mare presiune asupra noului primar, atât din partea noastră, a celor care îl susţinem, cât şi a provocatorilor. Să fim răbdători şi înţelegători.

Cu cât mai calm va fi Chirtoacă, cu atât mai tare va turba Voronin. Cu cât mai tare va turba Voronin, cu atât mai antipatic şi mai slab va părea.

Aţi văzut că şi în interviul de vineri de la NIT Voronin s-a luat iar de Chirtoacă. E semnul unei iritări crescânde. Dar şi al unei slăbiciuni. Să-l ajute Dumnezeu să procedeze la fel în fiecare din interviurile sale!

De ceva timp nu mă pot apropia de Casa Presei. Mi-au confirmat şi alţi oameni mirosul pestilenţial ce se degajă dinspre faimoasa clădire de pe strada Puşkin. Mai mulţi au încercat să afle originea acestei duhori insuportabile şi, până la urmă, s-a spus că una din ţevile de evacuare a dejecţiilor s-a spart chiar într-o redacţie situată în sediu. Mai mulţi colegi au venit să vadă ce se întâmplă în redacţia cu pricina, făcându-şi cu greu drum printre bălţile de scârnă, dar bătând la uşa respectivă şi întrebând ce e cu putoarea asta, oamenii de acolo îi priveau impasibili spunându-le că nu se întâmplă nimic şi că lor nu le miroase. După ce colegul, bulversat, ieşea, toată redacţia izbucnea în râs. Ca la comandă, din spărtură ţâşnea un nou jet de mizerie.

Oamenii din alte redacţii au observat un straniu comportament al colegilor de aici. Periodic, câte unul dintre ei merge să-şi facă nevoile la toaletă, după care aleargă într-un suflet înapoi şi anunţă: „Acuşi vine al meu!”. Se aude o bolboroseală specifică urmată de un hohot de râs colectiv.

Şefii redacţiei respective au reactivat telefonul pneumatic din Casa Presei, mort încă din perioada sovietică, şi l-au cuplat la spărtură. Distracţia mare este să telefoneze la diferite redacţii şi să zică: „Primiţi corectura!” şi închid, sufocându-se de râs. Mai mult, unul dintre cei mai activi jurnalişti de aici este văzut zilnic făcând cu degetul drum dejecţiilor afară, în stradă, iar de aici către diferite instituţii şi oameni. Sunt ocolite cu iscusinţă Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul.

P.S. Nu e cazul să deconspir numele redacţiei cu pricina, se va developa singură prin încă un drumuşor făcut cu degetul.

Cu vreo jumătate de an înaintea alegerilor parlamentare din anul 2005, unul din ONG-urile cunoscute de la noi ne-a comandat, mie şi altor doi colegi dramaturgi, un scenariu pentru un serial televizat cu măşti, în care să apară politicienii noştri, scopul fiind mobilizarea oamenilor pentru participarea la alegeri. Banii pentru realizarea serialului veneau de la o foarte înaltă instituţie străină (de stat!), care a pretins tuturor realizatorilor maximă echidistanţă politică şi imparţialitate.

Ne-am conformat, făcând loc în serial atât măştilor demnitarilor de la guvernare, cât şi celor din opoziţie, nu era cruţat nimeni. Vă amintiţi, însă, cum se schimbase atunci atitudinea cancelariilor europene faţă de guvernanţii comunişti, după ce Voronin „se certase” cu Putin. Când finanţatorul a văzut primele patru-cinci episoade ale serialului, a fost foarte deranjat de asemănarea măştilor cu prototipurile şi a dispus schimbarea măştilor şi refilmarea episoadelor, ceea ce s-a şi făcut. Precizez: trebuiau schimbate doar măştile demnitarilor de la guvernare, nu şi ale celor din opoziţie.

Mi-am amintit de acest episod zilele trecute, când, întâmplător, am dat la NIT peste tot un fel de serial abject cu măşti, numai că aici apar numai politicienii din opoziţie, care sunt murdăriţi într-un limbaj greu de reprodus.

Mă întreb, oare cum o fi comentând acest op occidentalii care, în 2005, ne-au pretins nouă, chipurile, echidistanţă?…

Jurnal de Chisinau

Se bagă românii în coaste

Октябрь 31, 2007

Eparhii noi în R. Moldova – «Hoţie la drumul mare», spune episcopul de Tiraspol

31 Octombrie 2007, 08:36

Iustinian Ovchinnikov, episcopul Tiraspolului şi Dubăsarilor
Foto: wikimedia.org

Decizia sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a redeschide trei eparhii noi în R. Moldova, dintre care una în Transnistria, constituie o nouă cruciadă împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse şi destabilizează atmosfera în toată Europa de Est, consideră episcopul Tiraspolului şi Dubăsarilor, Iustinian. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în prima şedinţă de la întronizarea patriarhului Daniel între 22 şi 24 octombrie, a hotărât, printre altele, să înfiinţeze noi eparhii, între care trei în Republica Moldova.

În Republica Moldova activează două mitropolii – cea a Moldovei şi cea a Basarabiei, subordonate canonic Patriarhiei Ruse şi, respectiv, Patriarhiei Române.

Episcopul Tiraspolului şi Basarabiei, Iustinian, supus canonic Patriarhiei Ruse, a declarat presei ruse că nu poate decât să-l bucure înmulţirea lăcaşelor ortodoxe, în cazul în care aceasta se face pe calea tradiţională, canonică. «Dar atunci când se anunţă crearea a trei eparhii româneşti noi pe un teritoriul ce intră în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse, cu care Biserica română are în mod oficial o comunicare frăţească – acest lucu poate fi calificat fără exagerare drept hoţie la drumul mare», a spus Iustinian, potrivit corespondentului NewsIn la Chişinău.

Episcopul de Tiraspol şi Dubăsari crede că reactivarea unei eparhii de Dubăsari supuse Patriarhului român este nu doar o mănuşă aruncată Bisericii şi statului Republica Moldova, dar şi o formulare de pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, deoarece, istoric, această eparhie a activat şi în regiunea Odesa, iar din 1942 sediul acestei eparhii a fost chiar în oraşul Odesa.

«Anunţând reactivarea unei eparhii româneşti pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhia Română în esenţă revizuieşte rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, aducând nu doar un factor suplimentar de instabilitate în regiunea conflictului moldo-transnistrean, dar şi dinamitând echilibrul de forţe stabilit în Europa de Est», spune episcopul Iustinian.

La rândul său, Mitropolia Republicii Moldova, subordonată Patriarhiei Ruse, calificase decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de înfiinţare a trei noi eparhii în Basarabia drept «un amestec direct şi agresiv în teritoriul canonic al altei entităţi bisericeşti». Mitropolia Moldovei a cerut Bisericii Ortodoxe Române să-şi revizuiască decizia de înfiinţare a noilor eparhii «pentru a evita confruntările între credincioşi şi cler».

«Este o lovitură peste existenţa ortodoxiei unite, care este constituită după criteriul statalităţii, dar unită într-o singură credinţă şi o singură orânduială canonică. Canoanele bisericeşti reglementează existenţa într-o singură episcopie a unui singur episcop, or, numirea în teritoriu a unor noi episcopi presupune o suprapunere a conducerii bisericeşti şi cerem Patriarhiei Române să renunţe la aceasta decizie», se arată într-o declaraţie adoptată în cadrul unei şedinţe din 29 octombrie, care a fost prezidată de IPS Mitropolitul Vladimir.

În declaraţie, membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova îşi exprimă speranţa într-o colaborare mai bună, odată cu venirea noului patriarh al României.

Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a redeschide trei eparhii noi în Republica Moldova a fost criticată recent şi de unul dintre liderii influenţi ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, deputatul Victor Stepaniuc, care a acuzat voalat de prozelitism Biserica Ortodoxă Română.

«Nu este bine când se încercă să se facă prozelitism, expansiune străină în spaţiul bisericesc al unei ţări. Ar fi bine ca statele, având în vedere păstrarea bunelor relaţii dintre ele, să se abţină de la asemenea acţiuni», a precizat Victor Stepaniuc. «Desigur, nu este vina statului român, este o politică religioasă promovată ideologic de cineva, dar, repet, ar fi bine ca aceste autorităţi bisericeşti să se abţină de la asemenea acţiuni în relaţiile cu Republica Moldova», a mai spus Victor Stepaniuc.

Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat (de opoziţie), Vlad Cubreacov, a salutat în schimb recenta decizie a Bisericii Ortodoxe Române de a înfiinţa trei eparhii noi în Republica Moldova – Episcopia de Bălţi, fostă a Hotinului, cu sediul în oraşul Bălţi, urmată de Episcopia Basarabiei de Sud, fosta Cetate Albă Ismail, cu sediul în oraşul Cantemir, şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria, fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria, cu sediul la Dubăsari. Vlad Cubreacov, care este şi reprezentant al Mitropoliei Basarabiei, a declarat, pentru NewsIn, că decizia BOR «este un pas serios pe care Biserica Ortodoxă Română l-a făcut în sprijinul credincioşilor săi din Republica Moldova şi în general din spaţiul de Răsărit, prin confirmarea canonică şi sinodală a reactivării episcopiilor sufragane ale Mitropoliei Basarabiei».

Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în Republica Moldova la 14 septembrie 1992 şi este succesoarea spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv. Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicţie canonică asupra diasporei ortodoxe române din Răsărit (fosta Uniune Sovietică şi diaspora Republicii Moldova).

Autorităţile Republicii Moldova au refuzat iniţial recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, supunând credincioşii şi clericii ei persecuţiei metodice şi sistematice. La 26 ianuarie 1999, Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea dreptului la libertate religioasă de către autorităţile Republicii Moldova. La 13 decembrie 2001, CEDO a constatat încălcarea prevederilor articolelor 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către autorităţile Republicii Moldova şi a dispus recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Această decizie a dus la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile Republicii Moldova.

Mitropolia Basarabiei revendică restituirea in integrum a imenselor sale proprietăţi confiscate, naţionalizate, spoliate sau ridicate în orice alt fel de către regimul sovietic de ocupaţie şi deţinute în prezent de guvernul Republicii Moldova. În acest context, Mitropolia Basarabiei a adresat o nouă plângere Curţii Europene a Drepturilor Omului.

In 1940 în Basarabia erau 1 090 de biserici şi 28 de mănăstiri cu peste 1 500 de preoţi şi călugări. În 1989 mai rămăseseră doar 150 de biserici, o singură mănăstire şi mai puţin de 700 de preoţi. Sute de biserici au fost demolate, iar altele au fost transformate în depozite, restaurante, cinematografe, grajduri. Şcolile şi revistele teologice au fost desfiinţate. Muzeul de Istorie şi Arheologie bisericească de la Chişinău, cel mai mare din tot Regatul României, a fost desfiinţat, iar renumita bibliotecă a mănăstirii Noul Neamţ din Chiţcani a fost arsă în piaţa oraşului.

Sursa: NewsIn

Октябрь 30, 2007

tragedie Soroca

shi s-o mai întîmplat, de parcă om fi în romînia sau ştiu eu în altă parte

De unde i se trage viţa

Октябрь 30, 2007

George Bush este urmasul lui Vlad Tepes

30 Octombrie 2007, 15:47

Foto: New York Post

Senatorul democrat Barack Obama nu este singura ruda celebra a presedintelui american George W. Bush. Liderul de la Casa Alba este unul dintre urmasii lui Vlad Tepes. Cel putin asa sustine televiziunea CBS, care citeaza cotidianul New York Post. Concluzia este bazata pe studiile unor specialisti in genealogie. Daca e sa ne luam dupa acestia, presedintele american mai este inrudit cu Marilyn Monroe, Brad Pitt, proprietarul Playboy, Hugh Hefner, dar si cu Madonna, Celine Dion si Tom Hanks.

Nu e prima data cand se scrie despre legatura de sange dintre Bush si Vlad Tepes. Inaintea alegerilor din 2004 CNN afirma ca atat Bush, cat si John Kerry sunt rude cu Dracula.

Nimic nu trebuie insa sa ne mire. Daca ne gandim bine se pare ca suntem rude cu totii pentru ca ne tragem de la Adam si Eva.

Sursa: Romantica

Ştiinţă

Октябрь 30, 2007

«Cina cea de taina» are 16 miliarde de pixeli pe web

30 Octombrie 2007, 09:43

Foto: Romania Libera

Pentru iubitorii de arta sau pentru cei care studiaza picturile secolului al XV-lea, «Cina cea de taina» a lui da Vinci poate fi acum admirata sau studiata accesand www.haltadefinizione.com. Expunerea se realizeaza cu ajutorul a 16 miliarde de pixeli – imaginea devenind cea mai mare din spatiul virtual. Incepand de ieri, celebra opera a lui Leonardo da Vinci – «Cina cea de taina» din Biserica Santa Maria delle Grazie poate fi «vizitata» si pe internet nu numai la Milano.

Autoritatile milaneze au ales sa ofere posibilitatea «vizitarii online» datorita numarului foarte mare de turisti care doresc sa vada una dintre cele mai importante capodopere ale culturii mondiale.

Expunerea se realizeaza cu ajutorul a 16 miliarde de pixeli – imaginea devenind cea mai mare din spatiul virtual. Rezolutia extrem de mare va facilita si accesul cercetatorilor interesati de pictura secolului al XV-lea, acestia putand observa inclusiv liniile schitelor lui da Vinci care se afla sub stratul de culoare.

«Se poate vedea acum cum a facut Leonardo pocalurile transparente, ceva care cu ochiul liber nu se poate observa», a declarat curatorul Alberto Artioli, citat de Associated Press.

Expertul a mai explicat ca site-ul unde este expusa fotografia nu reprezinta numai un simplu instrument in momentul de fata, el putand deveni un real «document istoric» despre cum se expuneau picturile in anul 2007.

La cateva ore dupa anuntul oficial legat de lansarea site-ului, accesarea haltadefinizione.com era imposibila din cauza numarului mare de utilizatori.

Sursa: Romania Libera